(În fine
biologul... la
servici
– a spart gheaţa)
M-am străduit să găsesc relaţia dintre
sintagmă, laleaua neagră, şi celelalte două versuri... despre eclipsă. Tot la
roman m-am gândit iniţial si eu când am citit prima dată poemul.
Acum aş crede că autorul, Dan Norea, l-a
scris special pentru mine si eu nu am fost vrednică să-l descifrez şi să-l
punctez cum se cuvine. Este special dar foarte încifrat pentru majoritatea
cititorilor, cum am spus, cu dedicaţie personală!!!!
Lalelele, cultivate în sere au nevoie,
conform cerinţelor plantei, de UMBRIRE. Când lăstarii sunt prea scurţi, se
recomandă sa fie puşi la întuneric ori se acoperă parapetul pe care sunt puşi
sau sera cu folii de polietilenă neagră. Umbrirea se îndepărtează treptat, asemeni
regresului eclipsei, până rămân în plină lumină.
Umbrirea are drept scop accelerarea
creşterii tijei florale, astfel ca ea să depăşească nivelul frunzelor să nu mai
rămână jos, între frunze. Eu vreau să cred că asta a fost intenţia autorului,
dacă nu cumva??!!!
*
E o presupunere generoasă, care arată
cît de laborioasă trebuie să fie investigaţia cititorului ca să înţeleagă o
juxtapunere aparent fără legătură între imaginile/sensurile poemului. Avînd însă
în vedere cunoştinţele de tehnologie a cultivării lalelelor pe care nu le pot
avea cei care nu sînt specialişti, mi-e greu să cred că ele l-au condus pe
autor să scrie poemul.
Pe de altă parte, poemul ar fi trebuit,
cred, să mai facă un mic apropo care să găsească o tangenţă între soare şi
lalea. Adică să ajute un pic ideea de la care, eventual, a plecat să fie resimţită
concret.
Oana Gheorghe
"Laleaua neagră" - ce alăturare
contrastantă între gingaşia unei flori care se regăseşte în natură într-o paletă
atât de bogată de culori şi negrul, brutal, lipsa culorii... Acest contrast
provoacă autorul la căutarea expresiei metaforice care să-l definească:
"printr-un ciob afumat privesc spre soare".
Ciobul afumat anunţă un eveniment
natural destul de rar, eclipsa... oare câţi dintre noi am avut şansa să
surprindem o eclipsă, oare câţi dintre noi am văzut în realitate o lalea neagră...
Pe de altă parte, negrul - reprezintă
lipsa culorii, a luminii şi eclipsa - panoramarea soarelui, a luminii. Dar ce
imagine splendidă: soarele eclipsat privit prin ciobul afumat - laleaua neagră...
nu cumva această culoare a florii ne provoacă să o privim cu şi mai multă atenţie
pentru a-i descoperi splendoarea? Şi încă nu se epuizează aici conexiunile
dintre cele două imagini. Un haiku splendid! Felicitări autorului!
*
Observaţii pertinente şi, totodată,
exprimarea directă a încîntării provocată de citirea poemului. Legătura dintre
două imagini, sensuri, idei în poem este ca între două carabiniere, două verigi
cu clapete, care apăsate acolo unde trebuie se îmbucă la fel ca inelele unui
lanţ. Cititorul este convins doar atunci cînd vede şi aude acel clic al
clapetei care se deschide şi se reînchide. Acolo este resortul poemului. Acel
mic apropo despre care am spus şi anterior.
Se pare că el nu este suficient de
marcat, că sugestia nu este destul de concretă şi clapeta nu mişcă pentru cei
mai mulţi cititori. La concursul la care a fost prezentat a primit doar un vot.
Dar poate că poemul ar putea fi retuşat astfel încît sugestiile văzute de
comentatori să devină accesibile şi altora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu